Noul contract pregătit de Real Madrid pentru starul Vinicius Junior are toate detaliile unei înțelegeri „galactice”.
Șeful de pe Santiago Bernabeu, Florentino Perez, se ocupă personal de prelungirea acordului cu sud-americanul și vrea să rezolve situația înainte de luna ianuarie a anului viitor, când va ataca transferul lui Kylian Mbappe.
Atacantul Vinicius Junior, care a făcut un salt uriaș în ultimele sezoane și a devenit un jucător indispensabil pentru vicecampioana Spaniei, are unul dintre cele mai mici salarii de la gruparea blanco.
Real Madrid va trebui acum să compenseze financiar evoluția halucinantă a valorii de piață a lui Vinicius Junior.
Politica clubului madrilen nu este una nouă, echipa de pe Santiago Bernabeu a procedat la fel și în cazul vedetei Thibault Courtois, fotbalist transferat în 2018 și care avea contract până în 2024, în momentul în care a semnat prelungirea, în această vară, a acordului său până în 2027.
Vinicius câștigă în prezent un salariu de doar 3,5 milioane de euro pe sezon, dar ar putea primi peste 10 milioane de euro pe an atunci când va parafa noua înțelegere pregătită de Florentino Perez.
Un alt motiv pentru care șefii de pe Bernabeu se grăbesc să îi prelungească rapid contractul lui Vinicius este mult anticipatul transfer al lui Kylian Mbappe la Real Madrid.
Sosirea campionului mondial francez ar putea duce la negocieri salariale dure cu Vinicius din moment ce ambii fotbaliști ar putea concura pentru rolul de lider în viitor la gruparea madrilenă.
Începutul de sezon de vis al vârfului brazilian, cu 9 goluri și 5 pase decisive în 14 meciuri jucate pentru vicecampioana LaLiga, la care se adaugă vârsta de doar 21 de ani și comparațiile tot mai dese cu Neymar sunt ingredientele unei afaceri de succes pe care Florentino Perez nu vrea să o rateze cu niciun chip.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER